”Amân acel moment!” Motivul pentru care sopranei Bianca Ionescu Ballo îi este teamă să se confrunte cu trecutul

Soprana Bianca Ionescu este invitată în cadrul celui mai recent episod al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”. Artista și renumitul jurnalist, gazda podcastului, ne propun să facem o incursiune în lumea artei supreme, muzica de operă și operetă, dar și să poposim din când în când în momente deosebite pe care artista le-a experimentat de-a lungul timpului, atât din punct de vedere profesional, cât și din punct de vedere personal.

În cadrul discuției de excepție au fost inserate o mulțime de amintiri, relatate cu mult umor de către soprana Bianca Ionescu. Însă într-o notă serioasă, distinsa artistă a explicat de ce amână confruntarea cu trecutul din perioada comunistă. Printre altele, invitata lui Adrian Artene a mai dezvăluit și de ce nu a părăsit niciodată România.

( NU RATA: LECȚIA PE CARE BIANCA IONESCU A PRIMIT-O LA CONSERVATOR: ”TE DUCI LA O STÂNĂ DE OI?” )

Bianca Ionescu Ballo: „Nu mi-am consultat dosarul, deși am fost sfătuită. Încă amân acel moment!”

Adrian Artene: Vă refereați la perioada comunistă ca fiind una destul de tulbure, în care nu exista posibilitatea de a fi cântate piese americane…

Bianca Ionescu: Pe vremea aceea, lumea nu își permitea să facă politică. Nu-ți permiteai, nu vorbeai și mie mi s-a întâmplat în nenumărate rânduri. Și nici nu știu dacă nu cumva o interzicere a ieșirii mele peste graniță, după aceea, n-a pornit de aici. Eu niciodată n-am știut, nu mi-am consultat dosarul, deși am fost sfătuită. Încă amân acel moment.

Rețeta de prăjitură cu creme anglaise care Elena Lasconi a câștigat Masterchef de...

Alimentul PERICULOS care distruge imunitatea cu 94% în doar trei zile. Mihaela Bilic:...

Adrian Artene: De ce vă e teamă?

Bianca Ionescu: Nici nu știu. Mi-e teamă să nu aflu că o fi fost cineva apropiat și să mă înrăiesc eu pe tema asta. Lucrurile au trecut, am ajuns după aceea, poate că am pierdut foarte mult, nu știu. Dar ceea ce am, mă bucur că am reușit să am, nu m-am prăbușit, nu m-am scufundat și n-am devenit un om rău și ranchiunos. Deci perioada aceea ne-a făcut să trecem mai ușor peste lucruri destul de tulburi, eu așa prefer să le numesc, pentru că n-am să dau exemple concrete. Bune nu erau, oricum. Poate erau și unele lucruri bune, pe care mulți le regretă, spre exemplu că puteai să fii repede angajat. Eu am fost repartizată la Caracal, deși am avut nota 10.

( CITEȘTE ȘI: SOPRANA BIANCA IONESCU, LA „ALTCEVA CU ADRIAN ARTENE”: „MUZICA ESTE O ICOANĂ!” )

Motivele pentru care nu a părăsit România, divulgate de către distinsa artistă: „M-am gândit, dar n-a vrut mama!”

Adrian Artene: Funcționa teatrul din Caracal în acea perioadă?

Bianca Ionescu: Nu știu, nu m-am dus nici măcar o zi. Nu am ajuns la Caracal. Cred că am fost repartizată un soi de profesoară de muzică, nici nu știu.

Adrian Artene: Cum v-ați sustras acestei repartiții?

Bianca Ionescu: Am dat audiție la Operetă și dacă am luat, unde să mă mai duc?! Mi se pare că erau două locuri de trompetiști acolo, nu știu ce aș fi căutat eu, dar repartiția era la Caracal. Probabil se gândeau să transforme unul dintre posturile de trompetiști, probabil că eu având vocea destul de penetrantă, aș fi putut să imit și o trompetă.

Adrian Artene: Până să fiți interzisă, ați fost premiată la multiple concursuri internaționale – Belgia (1983), Olanda (1983), au fost turnee în străinătate, v-ați gândit vreodată să rămâneți acolo?

Bianca Ionescu: M-am gândit, dar n-a vrut mama. Ea a intuit, că având un rezultat bun poate aș vrea să rămân. Și mi-a tot transmis, pe tot felul de căi, «te rog foarte mult, să te întorci acasă». Dar eu nu-i spusesem că vreau să rămân. Cine știe ce s-o fi gândit, că mă poate influența cineva sau chiar eu să am ideea asta. Când am intrat la Operetă, era acum 41 de ani, eram atât de fericită că am intrat, că putea să-mi ofere oricine orice.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.